Proiectul “Se cântă în 2” se desfășoară în luna septembrie în parcurile mici, de cartier, din Sectorul 2,
și își propune să ducă frumosul și muzica spre locuitorii mai puțin norocoși,
ce nu au în mod curent posibilitatea de a participa la concerte,
și să le ofere acestora prilejul unor serate muzicale deschise, comunitare.
Astfel, evenimentele programate în cadrul proiectului nu vor fi concerte sau recitaluri în sensul clasic și sobru al cuvântului,
ci mai degrabă agape prietenoase și simpatice, cu artiști ce-și împărtășesc exuberant muzica,
înconjurați de oameni așezați în iarbă, dansând sau bătând ritmul din picior,
trăind bucuria de a fi împreună.
Proiectul este organizat de Asociația Culturală Kitarodia
este cofinanțat de Primăria Sectorului 2 al Municipiului București.
Intrarea pentru public este liberă.